Microblogul in invatamint

           

OPORTUNITĂŢI EDUCAŢIONALE OFERITE DE MICROBLOGGING

Aplicat în domeniul educaţiei, microbloggingul, prin aplicaţii ca Twitter (T), Pownce, Jaiku sau Tumblr, a devenit, în mai puţin de doi ani, unul dintre primele cuvinte asociate cu comunicarea asincronă Web2.0, dar cam ultimul pe care actorii educaţionali îl iau în considerare.

Astfel, majoritatea cred că este suficient să urmeze recomandările din bloguri şi să-ţi spună (ca prieten, coleg, cunoştinţă, mentor etc.): „Ce faci acum?” (T). Nimic mai greşit.

Beneficii ale utilizării serviciilor de microblogging în educaţie sunt:

• oferă sugestii şi ajutor;

• schimbă dinamica clasei: sunt un mediu corespunzător vârstei tinerei generaţii („nativă

digital”), cu care aceasta se simte comfortabil;

• studenţii folosesc T/C ca sprijin în propriile reflecţii, însemnările devenind atât obiect cât şi

subiect de analiză;

• conectează actori educaţionali pe care altfel nu am avea ocazia să-i cunoaştem;

• ţin evidenţa conversaţiilor studenţilor pe un anumit topic;

• conversaţiile sunt amuzante / relaxante şi dau studenţilor o privire de ansamblu asupra a ceea ce se discută;

• aspectele virtuale ale mediului şcolarităţii, componenta motivaţională a învăţării, stimularea

încrederii, a spiritului de competiţie şi a curiozităţii cursanţilor, declanşarea imaginaţiei sunt

foarte bine surprinse în însemnări;

• sunt folositoare în dezvoltarea personală şi crearea de comunităţi profesionale valoroase;

• profesorii devin disponibili (consultaţii, consiliere etc.) şi în afara orelor de activitate;  

• pot fi centrate pe curriculum;

• permit rezolvarea colectivă a problemelor, motivarea unei soluţii, acumularea de cunoştinţe,

consistenţă în comunicare.

            Microbloggingul este un izvor de optimism intelectual care a prins la mulţi dintre internauţi, pe un diapazon larg de grade de vârstă, sex, educaţie, inteligenţă şi cultură.

Alte posibile aspecte pedagogice sunt: diseminarea rapidă de publicaţii şi materiale educaţionale realizate de către profesor prin localizarea surselor originale de informaţii, postarea de citate (includerea de linkuri în posturi face ca însemnările să funcţioneze ca şi un depozit de locaţii virtuale precum del.icio.us), obţinerea de feedbackuri concrete, clare şi concise de la studenţi, facilitarea relaţionărilor sociale.

   Dezavantajele de bază ale microblogului sunt:

• absenţa informaţiilor vizuale (expresii faciale, vocea) reduce bogăţia indiciilor sociale

întâlnite în alte tipuri de comunicare asincronă;

• twitereala / ciripeala în cadrul unui curs poate deveni un factor perturbator, de distragere a

atenţiei (cel puţin pentru o anume categorie de studenţi diagnosticaţi cu autism, cu deficit de

atenţie, sindrom de oboseală cronică etc.);

• microbloggingul este un mare consumator de timp (în special dacă este însoţit de rezolvare

de sarcini);

• promovează un „cod al manierelor proaste”, îmbâcsite uneori şi de impoliteţuri (spre

exemplu studenţii ar trebui să fie atenţi la ceea ce are profesorul de zis şi nu să „ciripească”

între ei sau cu prietenii);

• microbloggingul nu a demonstrat (încă) dacă ar putea ajuta la îmbunătăţirea notelor sau la

creşterea interesului faţă de anumit subiect din curriculum;

• mesajele vor fi recepţionare doar de persoanele din reţeaua proprie, desi sunt vizibile

tuturor; dezavantajul dispare în cazul utilizării grupurilor private de la Cirip;

• pot deveni adevăraţi distrugători ai vieţii sociale (înşiruirea de mesaje este obositoare şi poa-

te crea dependenţă);

• uneori nu se întrevede nicio utilitate/ valoare socială /educaţională imediată / de viitor;

• o conectare prea intensă poate deveni supărătoare (spre exemplu profesorii care „ciripesc”

sunt disponibili online 24 ore / 7 zile ceea ce se poate conduce la intruziuni în viaţa privată);

• în şcoli ajută la propagarea rapidă a zvonurilor;

• sunt sursă de spam (este indicat să se blocheze acele persoane „care urmăresc” şi nu au

nimic cu „urmăritul” sau cu procesul educaţional dar care bombardează cu însemnări) şi /

sau spim(„deranjul" produs când volumul de muncă este foarte mare);

• pot avea „virusul kitschului” [Gluck, 2008]: posturi fără conţinut, fără discernământ

(limitele le stabileşte fiecare utilizator în acord cu propria personalitate).

Educația 2.0

Educația 2.0

               În acest articol online voi încerca să răspund la întrebarea ”ce efecte are Web 2.0 asupra procesului educațional?”. Ce înseamnă Web 2.0 pentru activitatea didactică și pentru persoanele implicate în activități care presupun acumularea de informații și cunoștințe.
               Ce ar putea însemna educația 2.0 într-o lume în care, în ciuda timpului tot mai lung alocat studiilor, cunoștințele și competențele astfel dobândite nu mai sunt suficiente și nici nu mai acoperă întreaga viață profesională de 30 sau 40 de ani? Hartmut von Hentig atrage atenția și asupra "problemei cu care se confruntă toți pedagogii epocii moderne (...), și anume că ei își pregătesc elevii pentru o viață care le este lor înșile străină."

            Web (2.0) ajută la rezolvarea unor probleme mai vechi:
-Accesul la cunoaștere;
-Distanțe geografice;
-Bariere lingvistice.

                A învăța cum să învățăm este, așadar, o misiune centrală a educației. Ce s-a schimbat odată cu apariția Web (2.0), devine evident atunci când ne gândim care erau problemele cele mai importante cu care s-au confruntat, de-a lungul secolelor, cunoașterea, cercetarea și învățarea:
(1) în primul rând, disponibilitatea redusă de cunoștințe, disponibile doar unui cerc restrâns, ai căror membri erau risipiți pe tot cuprinsul lumii.
(2) în al doilea rând, faptul că experții din diferite domenii (și nu doar oamenii de știință) erau despărțiți între ei de distanțe considerabile. Comunicarea era foarte îngreunată, dacă nu chiar imposibilă uneori, ca să nu mai vorbim de schimbul regulat de informații.
(3) și, într-al treilea rând, bariera lingvistică.
               Să comparăm acum toate acestea cu situația din zilele noastre.
(ad 1) Internetul a devenit depozitarul central al cunoașterii umane, fiind disponibil pe bază de mouse-click timp de 24 de ore pe zi. În zilele noastre, Web 2.0 nu mai este însă doar un rezervor impresionant de cunoaștere umană, ci tot mai mult și un spațiu în care se generează cunoașterea. În ceea ce privește educația, Web 2.0 a transformat, așadar internetul într-un instrument și mai important.
(ad 2) Comunicarea intensivă, la nivel internațional, dintre oamenii interesați de un anumit subiect - fie el și din cea mai ascunsă nișă sau din cel mai exotic domeniu - se poate desfășura fără cea mai mică problemă. Astăzi se poate coopera într-o manieră la fel de accelerată ca și când partenerii de proiect s-ar afla în aceeași clădire.
(ad 3) Această strânsă cooperare de la nivel mondial nu se mai împiedică nici de bariera lingvistică. Astăzi este posibil să se studieze subiecte în limbi cu totul necunoscute, iar comunicarea cu colegi japonezi sau ruși este posibilă fără probleme, fără ca cineva să trebuiască neapărat să vorbească limba celuilalt. În timp ce, în cazul întâlnirilor din lumea reală ar trebui să apelăm la limbajul semnelor, acum internetul ne ajută să comunicăm fără nici un fel de opreliști.
Condițiile-cadru se schimbă, așadar, fundamental. Vechiul vis al omenirii de a avea acces permanent și de pretutindeni la informație pare să fi devenit realitate. Internetul oferă, cel puțin, o platformă viabilă în acest sens. Acest aspect pune atât cadrele didactice, cât și elevii și studenții în fața unor provocări cu totul noi. Educația 2.0 înseamnă însă cu mult mai mult decât învățare într-o perioadă în care cunoștințele sunt accesibile pretutindeni.

Un alt element caracteristic pentru Web 2.0 este posibilitatea de a împărtăși și altora informațiile dobândite, ceea ce deschide noi posibilități atât pentru profesori, cât și pentru elevi și studenți, de neînchipuit până acum câțiva ani. La toate acestea se mai adaugă și faptul că textele, prezentările etc. scrise mai demult la computerul de acasă pot fi depozitate pe internet, pentru a putea fi prelucrate mai apoi împreună cu colegii, studenții ori elevii.
           Dar ce înseamnă toate cele de mai sus pentru educația în secolul XXI? Ei bine, nimic altceva decât că Web 2.0 este pe cale de a schimba în mod fundamental felul în care învățăm. Pentru că noi nu mai învățăm frecventând cursurile sau citind cărțile, al căror conținut este deja depășit imediat după publicare. Învățatul nu se mai rezumă doar la asimilarea de cunoștințe, iar cei care învață nu mai sunt simpli consumatori de cunoaștere.

Portofoliul electronic

Portofoliul electronic

În vreme ce acum aproximativ cinci ani întrebarea principală care se punea era: ”Ar trebui (cu titlu de obligativitate!) ca fiecare elev / student sau angajat sa aibă o adresă de e-mail?”, astăzi întrebarea a devenit: “Ar trebui ca fiecare elev sau angajat să deţină un portofoliu electronic?”.

Astăzi ne aflăm abia la începuturile exploatării potenţialului deplin al portofoliului electronic ca reprezentant promiţător al tehnologiei în învăţare şi în evaluare.

Ce reprezintă de fapt un portofoliu electronic ? În continuare este prezentată una din definiţiile portofoliului electronic:

“Un portofoliu electronic este un CV extins, dinamic, care stabileşte legături cu o bază de date online, care conţine realizările personale şi profesionale, rezultate ale activitătii în echipă şi toate datele relevante privind competenţa obţinută pe parcursul muncii şi al formării.”.

Acesta oferă o oportunitate de a reflecta asupra propriei practici profesionale şi de a о împărtăşi experienţele dobîndite şi cu alţi membri ai comunităţii profesionale

Prin urmare putem spune că un portofoliu electronic conţine informaţii precum:

1.      profil personal;

2.       colectii de realizari;

3.       persoane si organizatii ce au acces la aceste informatii;

4.       servicii ce pot fi aduse publicului larg participant la comunicarea web pe blog.

Portofoliul electronic poate ajuta la:

1.  optimizarea cunoştinţelor şi competenţelor individuale;

2.              dezvoltarea profesională continue;

3.              dezvoltarea cunoşinţelor şi a competenţelor organizaţionale;

4.              consolidarea comunităţilor de învăţare;

5.              formularea politicilor educaţionale şi de învăţare;

6.              optimizarea calităţii ofertei.

Un e-Portofoliu poate fi o simpla pagina web, un weblog, wiki sau o aplicatie integrata.

Functie de implementare, e-portofoliul se caracterizeaza prin:
1. conţine evidente ale dezvoltarii personale;
2. are un plan de dezvoltare;
3. permite un management(conduce, gestiune) al cunostintelor;
4. permite evaluarea/acreditarea unor competente;
5. ofera interacţiune cu alte sisteme.

Un ePortofoliu este o colecţie digitală personală de informaţii care descriu şi ilustrează cunoştinţele, cariera, experienţa şi realizările unei persoane. ePortofoliu sunt proprietate privată şi proprietarul are control complet asupra persoanelor care au acces, la ce au acces şi când au acces.

       Apariţia ePortofoliu la nivel mondial a transformă viziunile noastre actuale privind tehnologiile de învăţare. Pentru prima dată în istoria relativ scurtă a tehnologiilor de învăţare, vedem apariţia unei noi generaţii de instrumente dedicate valorificării realizărilor individuale, de la grădiniță până la învățarea pe tot parcursul vieţii, o tehnologie care oferă legătura între învăţarea individuală şi organizată, precum și cea în comunitate (comunități de practică, regiuni și orașe cuprinse în procese de învățare). În timp ce unele ţări şi regiuni furnizează deja infrastructura necesară pentru a oferi accesul tuturor cetățenilor la  ePortofoliui, alte regiuni şi ţări îl au de asemenea în vedere acest lucru, iar  alţii au încă de descoperit posibilităţile sale.

E-portofoliul se compune din: materiale obligatorii şi materiale opţionale, selectate de student sau de profesor şi care fac referire la diverse obiective şi strategii cognitive. Crearea unui E-portofoliu este unul dintre lucrurile esenţiale pe care trebuie să le îndeplinească un informatician. Din păcate, relativ putini informaticieni işi crează e-portofolii, fie pentru că le este teamă de aceasta, fie pentru că nu consideră ca au suficiente informaţii bune pe care să le includă intr-un e-portofoliu. Alcătuirea unui e-portofoliu nu este nici pe departe atît de înfricoşătoare pe cît cred unii.

Salut tuturor!