Microblogul in invatamint

           

OPORTUNITĂŢI EDUCAŢIONALE OFERITE DE MICROBLOGGING

Aplicat în domeniul educaţiei, microbloggingul, prin aplicaţii ca Twitter (T), Pownce, Jaiku sau Tumblr, a devenit, în mai puţin de doi ani, unul dintre primele cuvinte asociate cu comunicarea asincronă Web2.0, dar cam ultimul pe care actorii educaţionali îl iau în considerare.

Astfel, majoritatea cred că este suficient să urmeze recomandările din bloguri şi să-ţi spună (ca prieten, coleg, cunoştinţă, mentor etc.): „Ce faci acum?” (T). Nimic mai greşit.

Beneficii ale utilizării serviciilor de microblogging în educaţie sunt:

• oferă sugestii şi ajutor;

• schimbă dinamica clasei: sunt un mediu corespunzător vârstei tinerei generaţii („nativă

digital”), cu care aceasta se simte comfortabil;

• studenţii folosesc T/C ca sprijin în propriile reflecţii, însemnările devenind atât obiect cât şi

subiect de analiză;

• conectează actori educaţionali pe care altfel nu am avea ocazia să-i cunoaştem;

• ţin evidenţa conversaţiilor studenţilor pe un anumit topic;

• conversaţiile sunt amuzante / relaxante şi dau studenţilor o privire de ansamblu asupra a ceea ce se discută;

• aspectele virtuale ale mediului şcolarităţii, componenta motivaţională a învăţării, stimularea

încrederii, a spiritului de competiţie şi a curiozităţii cursanţilor, declanşarea imaginaţiei sunt

foarte bine surprinse în însemnări;

• sunt folositoare în dezvoltarea personală şi crearea de comunităţi profesionale valoroase;

• profesorii devin disponibili (consultaţii, consiliere etc.) şi în afara orelor de activitate;  

• pot fi centrate pe curriculum;

• permit rezolvarea colectivă a problemelor, motivarea unei soluţii, acumularea de cunoştinţe,

consistenţă în comunicare.

            Microbloggingul este un izvor de optimism intelectual care a prins la mulţi dintre internauţi, pe un diapazon larg de grade de vârstă, sex, educaţie, inteligenţă şi cultură.

Alte posibile aspecte pedagogice sunt: diseminarea rapidă de publicaţii şi materiale educaţionale realizate de către profesor prin localizarea surselor originale de informaţii, postarea de citate (includerea de linkuri în posturi face ca însemnările să funcţioneze ca şi un depozit de locaţii virtuale precum del.icio.us), obţinerea de feedbackuri concrete, clare şi concise de la studenţi, facilitarea relaţionărilor sociale.

   Dezavantajele de bază ale microblogului sunt:

• absenţa informaţiilor vizuale (expresii faciale, vocea) reduce bogăţia indiciilor sociale

întâlnite în alte tipuri de comunicare asincronă;

• twitereala / ciripeala în cadrul unui curs poate deveni un factor perturbator, de distragere a

atenţiei (cel puţin pentru o anume categorie de studenţi diagnosticaţi cu autism, cu deficit de

atenţie, sindrom de oboseală cronică etc.);

• microbloggingul este un mare consumator de timp (în special dacă este însoţit de rezolvare

de sarcini);

• promovează un „cod al manierelor proaste”, îmbâcsite uneori şi de impoliteţuri (spre

exemplu studenţii ar trebui să fie atenţi la ceea ce are profesorul de zis şi nu să „ciripească”

între ei sau cu prietenii);

• microbloggingul nu a demonstrat (încă) dacă ar putea ajuta la îmbunătăţirea notelor sau la

creşterea interesului faţă de anumit subiect din curriculum;

• mesajele vor fi recepţionare doar de persoanele din reţeaua proprie, desi sunt vizibile

tuturor; dezavantajul dispare în cazul utilizării grupurilor private de la Cirip;

• pot deveni adevăraţi distrugători ai vieţii sociale (înşiruirea de mesaje este obositoare şi poa-

te crea dependenţă);

• uneori nu se întrevede nicio utilitate/ valoare socială /educaţională imediată / de viitor;

• o conectare prea intensă poate deveni supărătoare (spre exemplu profesorii care „ciripesc”

sunt disponibili online 24 ore / 7 zile ceea ce se poate conduce la intruziuni în viaţa privată);

• în şcoli ajută la propagarea rapidă a zvonurilor;

• sunt sursă de spam (este indicat să se blocheze acele persoane „care urmăresc” şi nu au

nimic cu „urmăritul” sau cu procesul educaţional dar care bombardează cu însemnări) şi /

sau spim(„deranjul" produs când volumul de muncă este foarte mare);

• pot avea „virusul kitschului” [Gluck, 2008]: posturi fără conţinut, fără discernământ

(limitele le stabileşte fiecare utilizator în acord cu propria personalitate).